Asociația Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani

 

Obiectivele specifice ale proiectului:

Investiţia vizează dezvoltarea unui laborator de cercetare interdisciplinară (BIO SAFE LAB) în domeniul de specializare inteligentă Bioeconomie pentru analiza calităţii, siguranţei şi identificării falsificării alimentelor, prin achiziţia a 74 de echipamente de cercetare-dezvoltare pentru bioeconomie şi 20 de echipamente IT şi comunicaţii şi prin susţinerea activităţilor de exploatare în Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava- Botoşani, precum operaţionalizarea şi gestionarea echipamentelor laboratorului, animarea şi promovarea activităţii clusterului. Locaţia investiţiei se află în localitatea Salcea, judeţul Suceava, echipamentele urmând a fi instalate în Hala industrială nr. 4 din cadrul S.C. Parcuri Industriale Bucovina S.A., cu o suprafaţă utilă de 455,40 m2, ce este închiriată în acest scop de către solicitant. Judeţele Suceava şi Botoşani reprezintă un bazin important al industriei alimentare din România, iar investiţia în crearea laboratorului de cercetare BIO SAFE LAB constituie un catalizator al cercetării, dezvoltării şi inovării (CDI) în regiune atât pentru membrii clusterului cât şi pentru alţi agenţi economici din regiune. BIO SAFE LAB va fi structurat în 3 componente de cercetare specific analizelor fizico-chimie, analizelor microbiologice, analizelor de biologie moleculară şi genetice, care vor fi folosite pentru analiza şi îmbunătăţirea calităţii, siguranţei şi identificării falsificării alimentelor, precum şi pentru dezvoltarea de noi servicii şi produse cu o calitate superioară şi o valoare adăugată ridicată. În acest scop, 81,6% din valoarea totală proiectului este alocată achiziţiei următoarelor 94 de echipamente: 2 Etuve de uscare convecţie naturală, 1 Agitator magnetic cu trei posturi cu platan, 1 Agitator magnetic cu încălzire, 2 Agitatoare vortex, 1 Agitator orbital, 2 Balanţe analitice, 1 Distilator, 1 Autoclavă automat, 1 Baie de apă cu agitare, 2 Băi de apă, 1 Incubator cu dioxid de carbon cu modul de control umiditate, 1 Incubator, 1 Centrifugă cu racire, 1 Centrifugă de laborator, 1 Centrifugă multifunctionala pentru probe de lapte, 2 Microcentrifuge, 2 Hota microbiologică clasa II, 1 Nişă chimică cu exhaustare, 1 Hotă PCR cu flux laminar, 1 Microscop binocular cu contrast de fază, 1 Microscop trinocular digital cu camera, 1 Numărător de colonii, 3 Becuri Bunsen din zinc, 1 Sterilizator cu infrarosu, 2 Kituri pH-metru de laborator, 1 Multimetru Toledo, 1 Omogenizator de laborator, 1 Ultra-congelator, 4 Congelatoare, 3 Frigidere, 2 Cititor microplaci, 1 Sistem cuantificare acizi nucleici, 1 Gaz cromatograf, 1 Sistem PCR, 1 Sistem PCR in timp real cu diagnostic in-vitro (IVD), 1 Cromatograf HPLC modular, 1 Colorimetru, 1 Spectrofotometru UV-VIS, 1 Analizor pentru determinarea punctului de congelare, 1 Analizor grăsime, 1 Platformă completă de determinarea proteinelor prin metoda Kjeldahl, 1 Cuptor cu mufla, 1 Refractometru, 1 Titrator automat, 2 Purificatoare de apă, 1  Spectrometru de absorbţie atomică, 1 Microscop de fluorescenţă, 1 Baie ultrasonica cu incalzire, 2 Balanţe de precizie, 2 Balanţe industriale, 1 Rotaevaporator vertical, 1 Platformă de secventiere ADN (NGS) şi de pregătire automata a libăriilor, şi accesorii, 1 Extractor acizi nucleici, cu accesorii, 1 Sistem de secvenţiere ADN de ultimă generaţie bazate pe tehnologia Nanopore şi accesorii, 1 Echipament pregătire automata librării pentru tehnologia de secvenţiere Nanopore şi accesorii, 1 Sistem de secvenţiere ADN bazat pe metoda Sanger şi accesorii, 10 calculatoare şi 10 laptopuri.

Evidenţiem faptul că mai mult de jumătate din valoarea acestor achiziţii este destinată echipamentelor de înaltă performanţă necesare proceselor de analiză genetică, folosind 3 tehnologii de secvenţiere genetică (NGS, Nanopore şi Sanger), ceea ce face acest laborator unic la nivel regional şi cu un potenţial deosebit de aplicaţii nu doar în domeniul bioeconomiei ci şi în domeniul medicinei umane, cu un grad ridicat de noutate şi impact ştiinţific la nivel internaţional. De altfel, organizaţia de cercetare din cadrul clusterului (USV), în general, şi cercetători implicaţi în cadrul acestui proiect, în particular, au fost implicaţi în implementarea Proiectului naţional de secvenţiere a genomului SARS-CoV-2 şi analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România, unicul câştigător al competiţiei naţionale de proiecte CDI de Soluţii pentru această direcţie, fapt ce evidenţiază nivelul înalt de pregătire a resursei umane implicate în proiect şi cluster. Prin susţinerea celor 4 cercetători existenţi (Prof.univ.dr.ing. Adriana Dabija, Conf.univ.dr.biol. Andrei Lobiuc, Şef lucr.dr.ing. Ancuţa Prisăcaru, Asist.univ.dr.ing. Anca Gâtlan), cumulând pe parcursul proiectului un ENI de minimum 0,25, se va operaţionaliza infrastructura de cercetare, fiind realizate şi protocoalele de utilizare a infrastructurii şi de stabilire a parametrilor urmăriţi în testările de laborator. Împreună cu cei 4 cercetători nou angajaţi, care vor fi susţinuţi pe parcursul proiectului cu un ENI cumulativ de minimum 1, echipa de implementare va realiza gestionarea adecvată a celor 94 de echipamente propuse pentru achiziţie, în particular, şi activitatea celor 3 componente ale laboratorului, în general. Cei 8 membri ai echipei menţionaţi mai sus vor fi susţinuţi din cadrul proiectului şi pentru implicarea în activităţi de promovare a clusterului şi organizarea de manifestări ştiinţifice, precum şi pentru activităţi de animare a clusterului fiind propusă organizarea a 6 evenimente ştiinţifice şi 6 întâlniri ale membrilor clusterului. O pondere de 4,66% din valoarea proiectului va fi alocată susţinerii unei echipe de management funcţionale, coordonată de Prof.univ.dr.ing. Mircea Oroian, Decan al Facultăţii de Inginerie Alimentară din cadrul USV, şi formată din persoane cu o expertiză deosebită, ce oferă garanţia implementării cu succes a acestui proiect şi a unei campanii relevante de informare şi publicitate a proiectului. Toate cheltuielile proiectului vor fi auditate extern urmând a fi întocmit un raport de audit financiar al proiectului. Investiţia în acest proiect răspunde necesităţilor şi oportunităţilor identificate la nivelul documentelor strategice naţionale, regionale şi locale prin dezvoltarea unei activităţi specifice de cercetare în domeniul bioeconomiei în cadrul unei structuri tip cluster; susţinerea unei investiţii realizate în context colaborativ public-privat; crearea a 4 noi locuri de muncă (ENI=1) pentru operarea infrastructurii de cercetare nou create; contribuţia la dezvoltarea de produse alimentare noi şi îmbunătăţite din punct de vedere calitativ; potenţialul de dezvoltare ulterioară în subdomenii conexe celui agro-alimentar.

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Hartă Campus USV!

harta campus ×
  1. Locatie
  2. Locatie
  3. Locatie
  4. Locatie
  5. Locatie
  6. Locatie
  7. Locatie
  8. Locatie
  9. Locatie
  1. Locatie
  2. Locatie
  3. Locatie
  4. Locatie
  5. Locatie
  6. Locatie
  7. Locatie
  8. Locatie
  9. Locatie